Creștinismul este o religie care s-a reinventat continuu de-a lungul celor două milenii de existență și în care straturi succesive de învățături au acoperit, au modificat și au completat învățăturile lui Isus (Iisus) . În acest context, pe mine personal mă interesează să dezgrop învățăturile Lui autentice de sub ruinele spirituale ale doctrinelor creștine care au acoperit aproape complet intențiile fondatorului Creștinismului. Orice om inspirat de Dumnezeu poate să ne transmită un mesaj de la El, dar mesajul ar trebui confirmat în conștiința noastră. În același fel, orice text biblic trebuie să vină din interiorul nostru și nu doar din exterior, nu numai din paginile Bibliei sau din predicare. Interiorul confirmă exteriorul și îl integrează în mod armonios în propria spiritualitate. Conștiința noastră poate refuza orice mesaj fals sau construit arbitrar, chiar dacă se află în cărți numite sfinte. Astfel sfinte nu sunt mesajele pe care le etichetăm noi în acest fel, ci valoarea este dată de puterea pe care o au de a ne transforma viața. Un mesaj declarat sfânt care în final nu are un impact transformator și regenerator pentru conștiința umană nu își dovedește cu nimic valoarea, rămâne doar un pretext pentru un ritual religios.
Puterea mesajelor scrise în Biblie și valoarea lor este dată de modul în care ne transformă pe fiecare din noi ca și persoane, ca mod de a vedea realitatea. Mulți folosesc Biblia ca pe o armă sau ca pe un instrument prin care doresc să își atingă propriile lor interese egoiste. Așa a fost încă de la scrierea ei. N.T. s-a dovedit a fi un mediu excepțional pentru a construi o nouă autoritate, care urma să fie mai puternică chiar decât autoritatea statelor. În Evul Mediu instituția bisericești a fost, la un moment dat, mai ascultată decât glasul regilor sau al împăraților pământești. Biserica instituțională ”vorbea” de la Dumnezeu și făcea ceea ce îi cerea El să facă. O mare șmecherie. Biserica instituțională și-a asumat o autoritate pe care nu i-a dat-o nimeni și a condus masele de credincioși ca pe niște turme neștiutoare. Aceasta nu a fost intenția lui Isus (Iisus), El nu a urmărit să stăpânească lumea, căci Împărăția Lui nu este din lumea aceasta.
36 „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”, a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” (Ioan 18; 36)
Spre deosebire de El, instituția bisericii și mai târziu urmașele ei au încercat să stăpânească lumea, manipulându-i pe cei credincioși și pe cele credincioase, așa cum face și astăzi.
Cum ne transformă pe noi Creștinismul predicat de către instituțiile bisericești, ne face mai generoși mai înțelegători sau mai egoiști și mai intoleranți? Fiecare ar trebui să își pună această întrebare pentru sine și să își găsească propriul răspuns. Foarte mulți Creștini, dacă nu cei mai mulți, din observațiile mele, se îndreaptă către credința creștină așa cum o făceau pre-creștinii cu religiile lor. Acești mulți Creștini merg către instituțiile bisericești cu gândul că dacă fac acest lucru le va merge mai bine în viață lor și familiilor lor. Este un fel de panaceu universal care ajută la toate. O astfel de religie nu ne face, în mod necesar, mai buni, căci este bazată pe intenția quasi-egoistă de a ne proteja și asigura propriile interese. Mergem către instituțiile bisericești și de asemenea participăm la întrunirile lor doar ca să obținem ceva, să căpătăm ceva pentru noi, să câștigăm noi sau ai noștri câte ceva, fie în domeniul sănătății noastre, fie în starea noastră materială. De exemplu, unii dintre noi calcă literalmente peste alții ca să ajungă ei primii la moaște sau, în cazul adunărilor neo-protestante într-un mod figurat, pentru a ajunge să dobândească putere, influență sau pentru ajutoare. Adunările creștine temperează efectul interior al învățăturilor lui Isus (Iisus) sau chiar îl anulează deoarece ele pun accentul pe manifestări exterioare și nu pe transformarea spirituală de adâncime. Colectivismul ia locul individului cu toate că mântuirea este personală și se adresează în primul rând individului credincios cu propunerea transformării și regenerării sale, cu oferta nașterii din Dumnezeu. Schimbarea spirituală de fond se diluează, se topește în gălăgia universală unde fiecare se uită la ceilalți și nu la sine. Omul nu se mai compară cu ceea ce a fost el sau ea înainte și cu ceea ce dorește să fie, ci se raportează la ceilalți spunându-și că nu este mai rău decât ei sau decât ele. Creștinismul popular sufocă și tinde să anihileze Creștinismul spiritual.
N.T. putea să fie scris prin colaborarea dintre mai mulți scriitori, fiecare inspirat de Dumnezeu. Au toate aceste scrieri aceeași valoare ca și spusele autentice ale lui Isus (Iisus)? Ceea ce a spus Isus (Iisus) ar trebui pus pe același plan cu ceea ce au spus apostolii sau ceea ce ne-a transmis El are un grad mai mare de valabilitate sau poate și mai bine, de autenticitate? Dacă am deține spusele lui Isus (Iisus) în original cu siguranța deplină că ele nu au fost modificate atunci răspunsul ar fi unul simplu. Ceea ce a spus Isus (Iisus) este sursa noastră de bază, înaintea oricărei alte surse. Lucrurile însă nu stau așa. Pot să accept că apostolii au adus contribuția lor la dezvoltarea învățăturilor lui Isus (Iisus) dar este inadmisibil atunci când evangheliștii au pus propriile lor cuvinte în gura Lui, pentru a le conferi mai multă autoritate.
Evangheliștii au greșit aproximând cuvintele spuse de Isus (Iisus) și greșeala lor se remarcă astăzi printr-o multitudine de doctrine și învățături creștine, care se contrazic între ele. Dacă ar fi să acceptăm liber orice informație care ni se spune că ar fi venit de la Isus (Iisus) atunci ar fi trebuit să fie acceptate și celelalte scrieri apocrife cum ar fi multitudinea de evanghelii, rămase pe dinafara canonului biblic. Pe de o parte, ni se pune în față canonicitatea Bibliei dar pe de altă parte multe din mesajele ei nu provin de la cine spun ele că provin. În aceste condiții canonizarea scrierilor biblice, reducerea tuturor învățăturilor lui Isus (Iisus) la aceste scrieri canonizate și accentul pus pe literă și nu pe Duh reprezintă un gest de ipocrizie. Tot ceea ce ni se spune că ar fi spus Isus (Iisus) sau ar fi făcut El a ajuns la noi pe o cale mediată cu evidente intervenții ulterioare. Din acest motiv, avem nevoie ca El să locuiască în noi, în fiecare dintre noi și din interiorul nostru Isus (Iisus) să ne învețe toate lucrurile, prin Duhul Sfânt. Tot ceea ce a trecut prin mâna oamenilor și mai ales a instituției bisericești în formare este mai mult sau mai puțin distorsionat, noi avem nevoie de contactul spiritual direct cu Dumnezeu, care se poate obține printr-o relație personală cu El.
Cei mai mulți funcționari bisericești se conduc doar după textele biblice, așa cum au fost ele canonizate și de asemenea ei au în vedere interpretarea obligatorie pe care instituțiile lor bisericești o dau acestor texte. Ei nu pot merge mai departe sau mai profund decât le permit instituțiile bisericești, de care aparțin, să meargă. Acești funcționari bisericești și-au asumat monopolul interpretării și transmiterii învățăturilor lui Isus (Iisus), aș spune eu fără o bază legitimă. S-a construit doctrina autorității instituției bisericești, autoritate care a ajuns la apogeul său în Evul Mediu când Biserica instituțională nu se abținea de la nici un abuz asupra celor credincioși și a celor necredincioși. Cadru abuzurilor s-a păstrat și astăzi, adică unele texte ale N.T. în care au fost răstălmăcite învățăturile lui Isus (Iisus) dar puterea instituției bisericești s-a pierdut pentru că nimeni nu poate minți la nesfârșit pe toată lumea. Puterea aceasta așteaptă să reînvie și să transforme Bisericile instituționale în ”femeia imorală” din cartea Apocalipsa lui Ioan. (Apocalipsa 17; 1-17). Această putere poate fi oprită la timp dacă oamenii devin conștienți de evoluția ei. Martin Luther avea doar parțial dreptate. Da, instituția bisericească făcea abuzuri, dar unele dintre aceste abuzuri erau înscrise chiar pe paginile N.T., de exemplu autoritatea funcționarilor bisericești, dedusă din Biblie, aceea de a ierta sau a lega păcatele celor credincioși. O simplă întoarcere la Biblie nu rezolva aceste abuzuri căci uneori chiar Biblia a fost abuzată de către scriitorii ei. ”Sola Scriptura” nu este o Reformă suficientă a Creștinismului, adevărata Reformă se poate sintetiza în expresia ”Solus Spiritus.” Aici nu este vorba despre manifestările spectaculoase din instituțiile bisericești carismatice, ci este vorba despre schimbarea profundă a naturii umane sub îndrumarea directă a Duhului Sfânt.
În orice caz, atunci când în N.T. ni se spune că Isus (Iisus) a spus un anumit lucru, dar care este contrazis să spunem în una din epistolele apostolului Pavel, eu mă consider îndreptățit să aleg și să mă conduc după ceea ce scrie că ar fi spus Isus (Iisus). Cu toate acestea, cea mai mare problemă apare atunci când în gura lui Isus (Iisus) au fost puse de către evangheliști afirmații care se contrazic între ele. Isus (Iisus) care se contrazice pe El nu este ceea ce ne așteptăm noi de la El. Astfel de afirmații se referă, de exemplu, la iertarea pe care trebuie să o acordăm celor care păcătuiesc împotriva noastră. Într-un loc, rugăciunea Tatăl nostru, ni se spune că avem obligația să iertăm pe toți greșiții noștri, dar în alte locuri ni se acordă permisiunea de a putea să și ”ținem” păcatele și nu neapărat să le iertăm. (Matei 6; 15) Acele păcate pe care le vom ține noi vor rămânea ținute și în ceruri. (Matei 16; 19; Ioan 20; 23) Aceste texte și ele nu sunt singurele, cum am arătat într-un articol anterior, se neagă unul pe celălalt, sunt incompatibile unul cu celălalt.
Cauzele principale ale tuturor inconsecvențelor biblice sunt, în primul rând, faptul că evangheliile au fost scrise pe baza unei tradiții orale, la un mare interval de timp , de la întâmplarea evenimentelor pe care le descriu, prima evanghelie, adică evanghelia după Marcu, aproximativ 40 de ani mai târziu. A doua cauză, la fel de importantă, este aceea că evangheliștii au căutat să răspundă și să se adapteze la nevoile concrete și imediate ale comunităților creștine din timpul lor, prin anumite texte care fie modificau, fie adăugau câte ceva la spusele lui Isus (Iisus), fie omiteau din ele. O a treia cauză ar fi faptul că unele tradiții orale, folosite ca bază pentru scrierea evangheliilor, au pierdut sensul original al învățăturilor lui Isus (Iisus) și l-au înlocuit cu un altul, după modelul altor religii mai vechi sau contemporane lor. Mă refer la idolatrizarea lui Isus (Iisus), la transformarea Lui într-un idol, care trebuia adorat la fel ca și idolii din vechime, de exemplu, așa cum adorau cetățenii Romei, pe împăratul lor. Isus (Iisus) a ajuns noul Împărat al Romei, al întregii lumi, care trebuia adorat cam în același fel ca și împăratul roman și papa de la Roma a devenit înlocuitorul Lui pe pământ. Aceasta a fost o altă strategie. Isus (Iisus) nu a venit pe pământ ca să ajungă, după răstignirea și învierea Lui sau după a doua Lui venire, un Împărat adorat, autoritar și puternic. Dacă ar fi așa, toată învățătura Lui nu ar fi decât o uriașă minciună. Isus (Iisus) a venit pe pământ ca să ne salveze sufletele și ca noi să fim ca și El, frații și surorile Lui, iar El să fie Cel dintâi născut dintre mai mulți frați. (Romani 8; 29)
În primul rând afirmația că toată Biblia a fost insuflată de Dumnezeu nu este adevărată. Textul din 2 Timotei care afirmă acest lucru nu se putea referi la evanghelii, deoarece acestea au fost scrise ulterior, la un interval important de timp, față de epistola respectivă. În ceea ce privește N.T. Scripturile la care se referă epistola 2 Timotei nu puteau fi decât epistolele apostolului Pavel, dar unele dintre aceste Scripturi contrazic afirmații ale lui Isus (Iisus), conținute de evanghelii și aceasta îmi dă dreptul să afirm că mesajele respective nu sunt inspirate de Dumnezeu. Am arătat pe larg câteva dintre aceste contradicții, atunci când am dezbătut problema autorității. Este limpede că autoritatea bisericească asupra celor credincioși este un concept construit în timp, de către instituția bisericească în formare, că ea nu are suport în învățăturile, pe care le putem considera ca fiind, în mod autentic, ale lui Isus (Iisus) și că ea uzurpă, autoritatea pe care numai Dumnezeu ar trebui să o aibă în viețile noastre.
Dumnezeu locuiește în oameni și nu în clădiri făcute de mâini omenești și de acolo, din oamenii în care locuiește, conduce acele persoane, nu printr-o autoritate de tip omenesc, ci prin unitate spirituală dată de dragostea de natură divină dintre El și om. Instituția iertării sau ținerii păcatelor de către funcționarii bisericești a contribuit foarte mult la întărirea autorității Bisericilor instituționale de-a lungul timpului și împotriva practicilor generate de acest concept s-a ridicat Martin Luther. Această instituție, a iertării și ținerii păcatelor a pornit de la o răstălmăcire a învățăturilor lui Isus (Iisus) prin care Acesta ar fi spus că cel sau cea care este lezată în drepturile ei se poate adresa Biserici, pentru a regla conturile între împricinați. Nimic mai fals și mai contradictoriu cu învățăturile lui Isus (Iisus), prin care Acesta i-a învățat pe ucenicii Săi să dea nu numai haina, dar chiar și cămașă dacă li se cere să facă acest lucru. Evangheliștii au intervenit peste învățăturile lui Isus (Iisus) și au inventat această judecată a Bisericii între împricinații Creștini. Această invenție a pornit de la apostolul Pavel sau de la cel care a scris în numele lui, înaintea scrierii evangheliilor și în care el spune că este de datoria celor credincioși să îi judece pe cei dinăuntrul Bisericii. (1 Corinteni 5; 12) Scrierile conținute de epistolele lui Pavel au contribuit mult la transformarea mesajului lui Isus (Iisus), prin scrierea evangheliilor. Iată ce spunea Isus (Iisus):
38 Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.”
39 Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.
40 Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.
41 Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.
42 Celui ce-ţi cere dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.
43 Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”
44 Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,
45 ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. (Matei 5; 38-45)
Cum se potrivește textul citat cu următorul text pe care îl prezint în continuare?
15 Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.
16 Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.
17 Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.
18 Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer. (Matei 18; 15-18)
Cele două texte se află în contradicție. Isus (Iisus) nu ar fi folosit niciodată expresia păgân și vameș cu o conotație peiorativă. Isus (Iisus) a mâncat la masă cu vameșii și păcătoșii și cel puțin unul dintre vameși a devenit ucenicul Său. Cel de-al doilea text nu se acordă cu primul, nu provin din aceași sursă nu vin amândouă de la Isus (Iisus). Primul text ne învață să nu ne împotrivim răului și să îi iubim pe vrășmașii noștrii, să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă, să facem bine celor ce ne urăsc şi să ne rugăm pentru cei ce ne asupresc şi ne prigonesc. Al doilea text ne învață să îi privim cu dispreț și să ne despărțim total de cei care păcătuiesc împotriva noastră. Este categoric vorba despre două învățături diferite, fie că vrem sau nu să acceptăm acest lucru. Acesta este un exemplu de felul în care au evoluat învățăturile lui Isus (Iisus) de la spusele Lui la învățăturile evangheliștilor. Unde a rămas Isus (Iisus) și învățăturile pe care le-a dat El ucenicilor Săi? S-au pierdut pe parcurs și au fost acoperite de tradițiile ulterioare, multe consfințite prin epistolele apostolului Pave sau prin evanghelii. Cu toate acestea, dacă sunt căutate cu grijă o parte din învățătruile lui Iisus (Iisus) mai sunt încă în N.T. dar trebuiesc scoase la lumină și separate de adausurile ulterioare. Este necesar să înțelegem sensul învățăturilor lui Isus (Iisus). În esență, acestea înseamnă o morală superoară în care omul trebuie să se nege pe sine, egoismul său, din dragoste pentru ceilalți. Aceasta nu are nimic a face cu organizarea unor ritualuri gălăgioase și cu amenințarea cu iadul a celor care nu se conformează doctrinelor și dogmele bisericești. Argumentez împotriva viciilor și a imoralității dar și a setei de putere a instituțiilor bisericești.
Dacă ar fi să folosesc o imagine pentru situația actuală a credinței creștine aș vedea o clădire uriașă care tentează ochiul cu frumuseți remarcabile, de exemplu arabescuri sau picturi de o măiestrie extraordinară dar care au acoperit complet temelia pe care stau și care obturează vederea spirituală a celor care o privesc. Dincolo de această clădire nu se mai vede nimic deoarece acest edificiu instituțional blochează întregul orizont. Instituția bisericească a luat locul Împărăției lui Dumnezeu și acolo unde ea ar fi trebuit numai să indice cerul, în fapt ea întunecă și împiedică realizarea perspectivei cerești. Bisericile instituționale ocupă mai mult loc în viața celor credincioși decât Împărăția lui Dumnezeu cu toate că aceasta din urmă este țelul final pentru care Bisericile instituționale ar trebui să îi pregătească pe oameni.
Credința creștină actuală este în fapt o construcție colectivă, fiecare apostol și ucenicii subsecvenți au adăugat câte ceva la conținutul ei și nu s-au formalizat nici atunci când au schimbat câte ceva din învățăturile originale ale lui Isus (Iisus). Să luăm un exemplu. În evanghelia după Matei și evanghelia după Ioan, în texte care nu se potrivesc între ele, ni se spune că ucenicii lui Isus (Iisus) au primit puterea de alega și dezlega păcatele. (Matei 16; 17-19; Ioan 20; 21-23) Cu toate acestea, apostolul Iacov ne spune că noi putem doar să ne rugăm pentru vindecarea și iertarea păcatelor altor oameni și rugăciunea noastră, poate fi ascultată de Dumnezeu. Cele două versiuni se contrazic între ele, dacă sunt acceptate în modul în care Bisericile instituționale le prezintă celor credincioși. Ori legăm și dezlegăm păcatelor oamenilor chiar noi, căci așa se pare că ar fi spus Isus (Iisus), ori numai ne rugăm pentru iertarea lor, cele două nu se armonizează între ele, se contrazic categoric în mod ireconciliabil.
18 Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer. (Matei 18; 18)
23 Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.” (Ioan 20; 23)
15 Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.
16 Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. (Iacov 5; 15-16)
Este vorba despre două învățături diferite. În Matei 18; 18 și Ioan 20; 23 se vorbește despre autoritatea de a ierta sau a nu ierta păcatele oamenilor, dată ucenicilor de către Isus (Iisus) și în Iacov 5; 15-16 ni se cere să ne rugăm lui Dumnezeu pentru iertarea celor păcătoși. Iacov ne spune că nu noi, ci Dumnezeu iartă sau nu păcatele și nu noi suntem aceia sau acelea care le iertăm sau le ținem. Cum te poți ghida spiritual după asemenea texte în care unul spune una și un altul spune altceva? Există un singur ghidaj valabil în zilele noastre, vocea lui Hristos care locuiește în noi. Isus (Iisus), care locuiește în noi, spre deosebire de multe din textele biblice, este chiar originalul și vocea Sa nu este contrafăcută de oameni. N.T. este o copie făcută de oameni după original, dar originalul însuși și nu copia, poate să locuiască în noi, dacă îl primim. Noi avem șansa să îl auzim pe Hristos în fiecare zi vorbind personal cu noi, așa cum o făcea cu ucenicii, direct în conștiința noastră. Dacă nu ar fi așa și Isus (Iisus) ar fi mort și nu viu și aceasta ar însemna că tot Creștinismul nu este decât un fals. Creștinismul nu este o minciună tocmai pentru că există destule persoane care mărturisesc că Hristos locuiește în ei sau ele.
În ceea ce privește nenumăratele inconsistențe ale N.T nu este vorba de completări și dezvoltări ci chiar de contraziceri și răsturnări, despre care am scris în articolele mele. Eu apreciez înțelegerea profundă a apostolului Pavel sau mărturiile celorlalți apostoli dar sunt pur și simplu interesat de reconstituirea învățăturilor autentice ale lui Isus (Iisus), fără adausuri suplimentare sau modificări. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că nimeni, dar absolut nimeni pe pământ, în afară de Isus (Iisus) nu s-a mai prezentat pe sine ca fiind Dumnezeu, Mântuitorul nostru, nici Pavel și nici apostolii. Din acest motiv mă interesează să cunosc exact fiecare cuvânt spus de Isus (Iisus) și mă interesează numai după aceea ce au spus apostolii. Din nefericire, dacă avem în vedere N.T., nu mai putem să știm ce a spus exact Isus (Iisus) deoarece cuvintele și faptele Sale s-au transmis timp de 50 de ani prin tradiția verbală a comunităților creștine și atunci când au fost puse în scris ele au fost editate de către scriitorii evangheliilor, ca să corespundă i intenției instituției bisericești în formare, aceea de a crește în autoritate asupra credincioșilor.
Biblia este un adevăr trunchiat și amestecat cu inexactități deoarece în timp ce comunitățile creștine au început să se formeze ca și instituții puternice ele aveau nevoie de o unitate de viziune care s-a realizat prin metode reducționiste, adică reducând la tăcere vocea minorității. În materie spirituală dictatura majorității asupra minorității este un dezastru deoarece mesajele spirituale vin prin cei puțini și nu prin cei mulți. Să nu uităm, că profeții au fost totdeauna în minoritate față de marea populație și totdeauna persecutați de cei mulți. Creștinii se împart între cei chemați și cei aleși, între Creștinii spirituali și cei lumești. Cei aleși sunt dominați instituțional de cei chemați care nu se ridică la înălțimea spirituală a valorilor creștine. Cei chemați au nevoie de reguli rigide în spatele cărora să își ascundă răceala sufletească iar cei aleși sunt ca niște corăbii singuratice pe marea învolburată a Creștinismului.
Vocea profeților se aude foarte rar în zilele noastre deoarece ceea ce nu au reușit Evreii în V.T., atunci când i-au persecutat și ucis, adică să îi reducă cu totul la tăcere, au reușit Creștinii literaliști și dogmatici, care au închis și închid gurile profeților cu texte biblice strecurate în Scripturi tocmai de străbunii lor. Creștinii ancorați mai multă în literă decât în spiritualitate încearcă să ucidă Duhul și chiar dacă nu reușesc în totalitate ei totuși sufocă cât pot orice respirație spirituală. De exemplu, Baptiștii necarismatici au epuizat seva de viață din scrierile biblice și au stors până la epuizare orice vlagă din învățăturile lui Isus (Iisus). Dacă scoți conținutul dintr-un ambalaj oarecare, rămâne totuși eticheta dar în interior nu mai este nimic. Așa procedează multe instituții bisericești care au transformat Creștinismul într-o ocazie de a aduna adepți în jurul lor, au confecționat o formă religioasă atrăgătoare dar în care nu se află nici un conținut. Muzică, poezii, spectacole de tipologie teatrală ascund o goliciune spirituală care se vede în gesturile de fiecare zi ale celor care participă la ele.
Isus (Iisus) nu a afirmat nicăieri că El ne mântuiește dacă ne rugăm mai mult sau mergem mai des la sediul adunărilor creștine și dacă îl adorăm pe El cât mai mult. El a spus că ceea ce ne mântuiește este credința noastră în Dumnezeu. Isus (Iisus) nu a spus că El ne mântuiește, după cum vrea El, ci a spus că noi suntem mântuiți prin credința noastră. ”Credința ta te-a mântuit.” Prin urmare suntem mântuiți datorită unui element individual, legat de propria noastră persoană, credința fiecăruia dintre noi în Tatăl ceresc. Această credință ne este dată în dar de Dumnezeu și după ce credem avem șansa să fim mântuiți datorită credinței primite de la El. Isus (Iisus) nu mântuiește decât pe cei și cele care au credință în El, dar nimeni nu poate să vină din capul lui sau al ei la Dumnezeu. Mântuirea fiecărei persoane este un har primit de la Dumnezeu, care mai întâi dă oamenilor darul credinței și apoi în baza acestui dar îi mântuiește.
A crede că putem să fim mântuiți prin activismul nostru religios sau prin respectarea cu puterile noastre ale textelor biblice este greșit. Suntem cunoscuți de Dumnezeu încă înainte de întemeierea lumii, primim darul credinței de la El, atunci când El ni se revelează nouă personal și suntem mântuiți datorită credinței noastre. Nu putem să fim mântuiți prin respectarea literală a textelor Bibliei și multe texte biblice sunt doar niște parabole. Alte texte biblice nu reflectă spusele lui Isus (Iisus) și nu sunt decât adaptări ulterioare pur omenești. Există două feluri de credință, o credință omenească în Dumnezeu, amestecată cu îndoială și credința lui Hristos, care înseamnă siguranță și pe care ar trebui să o avem fiecare din noi. Când ucenicii au remarcat că Isus (Iisus) îi învăța cu putere, aceasta însemna că El avea siguranța pe care numai o relație personală cu Dumnezeu ne-o poate oferi. Creștinismul popular este calea cea lată, calea celor mulți, pe care mulți oameni merg veseli către moarte veșnică. Calea cea îngustă este calea celor aleși pe care o găsesc puțini căci nu se poate afla decât dacă suntem conduși personal de Hristos și nicidecum dacă ne ghidăm după doctrinele și dogmele instituțiilor bisericești.